D-na Anișoara (Cușmir) STANCIU a primit titlul de CETĂȚEAN DE ONOARE al Municipiului Braila

Ieri, 14.10.2019 d-na Anișoara (Cușmir) STANCIU a primit titlul de CETĂȚEAN DE ONOARE al Municipiului Braila in cadrul primei sedinte de Consiliu Local desfasurata la Colegiul National Gheorghe Munteanu Murgoci in cadrul evenimentului Murgoci – un secol de istorie 1919 – 2019
Propunerea a apartinut colegilor de la liceu iar primarul si consilierii locali membri ai Consiliului de Administratie au avut initiativa. Proiectul de hotarare a fost votat in unanimitate din respect pentru rezultatele exceptionale ale d-nei Anișoara (Cușmir) STANCIU – Maestru Emerit al Sportului.
Un sentiment de aprecire exprimăm catre cadrele didactice care au șlefuit generații întregi de elevi, cei care sunt de fapt pionii principali ai învățământului brăilean, fără de care această instituţie nu și-ar fi căpătat în prezent statutul de centru de excelentă în învățământul brăilean și titlul de școală europeană. 
Trăim sub semnul acceleraței în orice domeniu de activitate, fie că vorbim de educație, IT, agricultură ori construcții, însă de un lucru trebuie să ținem cont: educaţia reprezintă un domeniu de maximă importanţă pentru societatea omenească. 
Administrația locală susține performanța în învăţământ și ofera facilități atât elevilor cât și cadrelor didactice: burse de performanță, de merit, de studio, premierea celor mai bune performanțe obținute la olimpiade școlare, competiții naționale și internaționale, decontarea abonamentelor elevilor pe durata întregului an calendaristic
Vă doresc să continuați a fi o școală deschisă dialogului, să realizați o educaţie multiculturală, să determinați elevii să-şi dezvolte potenţialul şi aptitudinile în funcţie de interesul şi motivaţiile personale, să-şi dezvolte astfel personalitatea, iar elevilor să aveți dorința de a cuceri ”universul”

 

MĂRIME FONT
CONTRAST