Atribuții Director Executiv D.F.P.L.

Directorul executiv al Direcţiei are următoarele atribuţii:

  • Organizează, îndrumă, conduce, coordonează și verifică desfășurarea în mod eficient a activităților din cadrul Direcției Finanțelor Publice Locale;
  • Participă la fundamentarea și întocmirea la termenele prevăzute de lege, a proiectului bugetului local al municipiului Brăila, asigurând transmiterea de informații ordonatorului principal de credite;
  • Participă la fundamentarea unor programe și proiecte de dezvoltare locală, corelând indicatorii din proiecte cu resursele financiare ale bugetului local;
  • Verifică contul anual de încheiere a exercițiului bugetar, întocmit de Serviciul Buget Finanțe și Contabilitate Publică și îl prezintă spre informare Primarului și spre aprobare Consiliului Local Municipal Brăila;
  • Stabilește măsurile ce se impun și soluțiile legale pentru buna administrare, întrebuințare și executare a bugetului local;
  • Verifică modul de încasare și cheltuire a sumelor din bugetul local și stabilește măsurile ce se impun în cazul oricărei nereguli constatate;
  • Organizează, coordonează și implementează controlul financiar preventiv, stabilind operațiunile și documentele ce se supun controlului financiar preventiv propriu ;
  • Fundamentează rapoarte de specialitate pentru proiectele de hotărâri în domeniile de activitate ale direcției, în vederea promovării lor în Consiliul Local;
  • Participă cu datele fiscale și bugetare la întocmirea raportului anual al Primarului;
  • Verifică modul de întocmire a situațiilor financiare de către Serviciul Contabilitate și le supune aprobării ordonatorului principal de credite, precum și de transmitere a acestora la AJFP Brăila;
  • Exercită orice alte atribuții dispuse de legislația în domeniu, precum și prin hotărârile Consiliului Local Municipal Brăila sau dispozițiile Primarului Municipiului Brăila;
MĂRIME FONT
CONTRAST