Transcrierea certificatelor şi extraselor de stare civilă privind cetățenii care au redobândit cetățenia română și care nu au avut niciodată domiciliul în România

În conformitate cu prevederile Legii nr. 14/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 50 din 18.01.2018 cetățenii care au redobândit cetățenia română și nu au avut niciodată domiciliul în România pot depune cererea de transcriere la oficiul de stare civilă al ORICĂRUI MUNICIPIU REȘEDINȚĂ DE JUDEȚ de pe teritoriul României inclusiv București sau la Ambasada/Consulatul României din străinătate.
Dosarele NU se pot depune prin mandatar, se depun PERSONAL de către titularii actelor, reprezentanții legali ai minorilor, moștenitorii în cazul certificatelor de deces.

Termenul de soluționare al dosarelor este de 60 de zile.

  • Redobândire cetățenie – Transcrierea actului de  naștere – nu au avut niciodată domiciliul în România
    • În cazul persoanelor cu vârsta peste 18 ani care au redobândit cetățenia română, dosarul de transcriere va cuprinde următoarele documente:
      • Dovada redobândirii cetățeniei române (Certificat de cetățenie) – original și fotocopie;
      • Certificat de naștere – original și fotocopie;
      • Certificat de naștere – original și fotocopie;
      • Cartea de identitate sau pașaportul solicitantului – original și fotocopie;
      • Certificatul de căsătorie (dacă este cazul) – original și fotocopie;
    • În cazul copiilor care nu au împlinit vârsta de 14 ani și sunt trecuți în certificatul de cetățenie al părinților, dosarul de transcriere va cuprinde următoarele documente:
      • Dovada redobândirii cetățeniei române (Certificat de cetățenie în care să fie specificat și numele minorului și data nașterii acestuia) – original și fotocopie;
      • Certificat de naștere minor – original și fotocopie;
      • Certificatele de naștere, cărțile de identitate sau pașapoartele părinților – original și fotocopie;
      • Certificatul de căsătorie al părinților (dacă este cazul) – original și fotocopie;

Minorii care au vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani depun cererea de transcriere în nume propriu asistat de reprezentantul legal (cetățean român)

  • Redobândire cetățenie – Transcriere act căsătorie – nu au avut niciodată domiciliul în România

Acte necesare :

    • Dovada redobândirii cetățeniei române (Certificat de cetățenie) – original și fotocopie;
      • Certificat de căsătorie – original și fotocopie;
      • Certificatele de naștere ale soților – originale și fotocopii;
      • Cărțile de identitate sau pașapoartele soților – originale și fotocopii;
MĂRIME FONT
CONTRAST